Când e iar frig de îngheaţă pietrele şi trebuie să tragi patură până peste cap te gândeşti doar la nopţiile acelea toride de vară. Dar oare chiar asta îţi doreşti ? Asta îmi doresc de la lunile de vară ?
Nu. Mi-am primit cadoul chiar mai repede de cât speram. O seară cât se poate de liniştită cu un cer acoperit de nori, o temperatură numai bună pentru plimbare şi o linişte care îţi dezgroapă şi cele mai adânci gânduri. O plimbare în picioarele goale, care tresar la fiecare pietricică şi la fiecare atingere a unui fir de iarbă mai aspru. Oare aduce ghinion să calci pe trifoi ? Dacă nimereşti unul cu număr perfect de frunze ?
Dar nu contează pentru că dorinţa ta s-a împlinit deja. Seara perfectă a început deja. Pe când contemplezi la cât de perfect poate fi totul în jurul tău şi ce linişte te înconjoară o lumină albă îţi luminează picioarele. Ce să fie oare ? Îţi dai seama că eu un fulger abia când auzi cum picături mari de ploaie cad în jurul tău. Dar cum se face oare că doar una ajunge la mine ? Oare m-am înşelat ? Nu e o ploaie de vară ?
Neliniştea dispare rapid când tot mai multe picături calde de ploaie îţi ating pielea. Nu vrei să te grăbeşti acasă aşa că o iei încet, cu paşi calmi pe cel mai lung drum. Plouă tot mai tare, dar nimic nu contează. Mirosul frunzelor ude se simte deja, iar dacă e ceva mai frumos decât atmosfera de la începutul plimbării e cu siguranţă asta.
Dar oare chiar se întâmplă sau visez ? E povestea unui personaj de basm sau a mea ? E o seară de iunie ?